Cel mai frumos cadou de ziua mea

 

Oana-Valentina Suciu Asociația Robi

6% Complete
180 RON
Sumă strânsă
3,000 RON
Target
3
Donații

 Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere (mai e o săptămână până atunci) unei cauze dragi mie - Asociația pentru protecția animalelor Robi. Este locul de unde au venit colegele mele e apartament, Pupulina și Codiță. Cei de la Robi îmi spun că au fost norocoase. Eu aș zice că eu sunt cea norocoasă - le vedeți în fotografiile de ”înainte” și ”după.” Cum puteți vedea că în adăpost mai sunt multe animale (și pisici, și câini) care au nevoie de hrană, îngrijiri medicale și, de ce nu, un cămin permanent, pentru care voluntarii inimoși de la asociație să se poată ocupa de alte animale abandonate.

Deci, cel mai frumos cadou pe care mi-l poți face este să fii alături de mine și, în loc să îmi faci un cadou, să donezi banii către acestă cauză. Și asta vine de la cineva care nu prea este obișnuit să ceară. Dar mi-am propus să fac acest lucru încă din vară, când Codiță mi s-a lipit de mână la prima vedere, după ce fusese salvată și operată cu ajutorul Asociației Robi.



Îți mulțumesc că ești alături de mine și, dacă îți place ideea, îți poți dărui și tu ziua de naștere pe ziuata.galantom.ro!


Recomandă-le prietenilor această campanie.

în beneficiul

ORGANIZATIEI

Asociația Robi

Asociatia Pentru Protectia Animalelor ROBI a fost infiintata in 2001 si isi desfasoara activitatea pe baza de voluntariat. De-a lungul anilor, am salvat din situatii critice mii de animale, catei si pisici, uneori si pasari.

Asociația ROBI funcționează doar cu ajutorul donațiilor și datorită unei echipe restrânse de voluntari mărinimoși.

Vine ziua ta. Este momentul în care ești în centrul atenției prietenilor, cunoscuților, familiei. Toata lumea te întreabă ce iți dorești să primești cadou, dar tu știi că ai tot ce îți trebuie și că nu îți dorești decât să fii aproape de cei dragi și să împarți cu ei bucuria și voia bună. Și, când se întâmplă așa, îți dai seama că acesta este, poate, cel mai fr

 

3 Donații

Corina Bernic

75 RON
La multi ani frumosi si pufosilor! :)
26 Nov 2020
25 Nov 2020

Anonymous

30 RON
De la un suflet de creativă cu pasiune pentru educație pe care stăpâna Pupulinei şi a lui Codiţă a determinat-o să ,,dizerteze" în scop academic. La mulți ani fericiți & pliculeţe pentru pisici! 🤗
20 Nov 2020